stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | Medicul Delia Rasnoveanu, membru PSD, principala propunere pentru fotoliul de manager interimar al Spitalului Judetean

Delia Rasnoveanu, directorul medical al Spitalului de Psihitarie „Sf. Pantelimon”, este principala propunere a Organizatiei Judetene PSD pentru preluarea conducerii interimare a Spitalului Judetean de Urgenta, conform unor informatii obtinute in exclusivitate de DEBRAILA.

Ransoveanu, in varsta de 59 de ani, este medic epidemiolog si membru PSD, numele sau regasindu-se si pe lista candidatilor pentru Consiliul Judetean, la alegerile locale din 2016.

Numirea urmeaza sa aiba loc, prin semnatura presedintelui Consiliului Judetean, social-democratul Francisk Iulian Chiriac, dupa ce managerului Mihail Iugulescu ii expira contractul, undeva la mijlocul lunii mai.

Directorul medical de la „Sf. Pantelimon” a fost, in trecut, director coordonator si director adjunct al Directiei de Sanatate Publica (1999-2009), dar si medic coordonator al Compartimentului Prevenire Control Infectii Nozocomiale din Spitalul Judetean.

Presedintele Organizatiei Judetene PSD, senatorul Ion Rotaru, nu a putut fi contactat pentru a-si exprima punctul de vedere cu privire la informatia publicata de DEBRAILA.

Comentarii