* zeci de fete care au practicat prostitutia in mai multe tari din Europa au fost audiate de procurorii DIICOT * dosarul in care Mihai Tudorache, zis „Itza” – finul lui Marian Buricea si unul dintre locotenentii sai, Robert Florentin Stoienescu, au fost arestati preventiv, a fost deschis in urma cu mai bine de 4 ani si jumatate, ofiterii de la Combaterea Criminalitatii Organizate sesizandu-se din oficiu * „Itza” a fost cel luat in vizor, fiind inceputa urmarirea penala „in rem” pentru initierea sau constituirea unui grup infractional organizat si trafic de persoane * alti 11 suspecti sunt cercetati sub control judiciar
Mihai Tudorache, in varsta de 43 de ani, este acuzat de constituire de grup infractional organizat, proxenetism si santaj. Stoienescu, de 27 de ani, a savarsit, sustine DIICOT, infractiunile de constituire de grup infractional organizat, proxenetism – in forma continuata, trafic de persoane si complicitate la santaj.
Declaratiile martorelor
Potrivit informatiilor obtinute in exclusivitate de DEBRAILA, mai toate tinerele audiate de procurorii antimafia, cu doar cateva exceptii, au declarat ca nu au fost obligate sa se prostitueze. Au recunoscut ca au avut relatii amoroase cu unii dintre inculpati, precizand ca au hotarat in mod voluntar sa isi vanda trupurile in strainatate.
De exemplu, o tanara le-a spus anchetatorilor ca practica prostitutia din 2010, in mai multe orase din Germania, precum Koln, Wurzburg sau Friedrichshafen si „ca niciodata nu a fost obligata” sa intretina relatii sexuale contra-cost. O declaratie similara a dat si o fata care „a muncit” in Austria, din 2012, adaugand faptul ca banii ii cheltuia impreuna cu iubitul sau (n.r. unul dintre inculpati).
O fosta iubita a unuia dintre inculpati le-a povestit oamenilor legii ca barbatul avea relatii amoroase paralele, femeile acceptand sa se prostitueze si sa ii trimita bani. Chiar iubitul i-ar fi relatat despre celelalte fete din viata sa.
Unul dintre inculpati i-a propus iubitei sale, atunci cand era minora, sa plece in strainatate, „la produs”, „pentru ca sa ii faca un viitor impreuna si o viata mai buna”. Fata a fost de acord, urmand sa paraseasca tara dupa ce va implini 18 ani. Ulterior s-a razgandit, martora mentionand ca atunci cand a fost refuzat, barbatul nu a obligat-o sa ia drumul Occidentului.
Totodata, au fost martore care, desi au ales de bunavoie sa practice prostitutia, au vorbit despre batai primite pentru ca nu „produceau” mai multi bani si despre faptul ca li se cerea sa „lucreze” 12 ore, apoi sa ia o pauza de maxim 2-3 ore si sa se intoarca la munca.
Declaratiile lui „Itza” si Stoienescu
Mihai Tudorache, zis „Itza”, ar fi fost capul gruparii, procurorii DIICOT aratand ca barbatul primea sume de bani de la alti inculpati, care, dupa declaratiile unora dintre martore, erau „cateii lui”. Telefoanele inculpatilor au fost puse sub supraveghere inca din 2013, in dosar ajungand stenograme din convorbiri si sms-uri.
Din stenograme reiese ca”Itza” le cerea unora dintre inculpati, aflati in strainatate, sa ii trimita bani. Exista si transcrieri ale unor convorbiri cu fete, pe care le intreba daca au facut bani, unele dintre ele plangandu-se ca „nu se castiga”.
Tudorache nu a recunoscut acuzatiile, spunandu-le procurorilor DIICOT ca din 2008 a calatorit in foarte multe tari din Europa in vacante sau pentru a cumpara autoturisme second-hand. Barbatul a recunoscut ca primit diverse sume de bani de la mai multe persoane, fiind vorba de rate la autoturismele vandute sau imprumuturi personale.
Nici Robert Stoienescu nu a recunoscut participarea la activitatea unui grup infractional organizat.
In cadrul investigatiei DIICOT au fost solicitate organelor de politie din statele de pe teritoriile carora s-au aflat membrii gruparii date despre inculpati si tinerele care se prostituau. Politia din Austria le-a transmis procurorilor antimafia ca Stoienescu era cunoscut ca avand activitati de supraveghere a fetelor care practicau prostitutia stradala in Innsbruck.
La dosar exista sute de transferuri prin Western Union, sume care pornesc de la cateva sute de euro si ajung la 3.000-4.000 de euro, din Austria, Spania, Germania, Marea Britanie, Italia, Olanda, Belgia, Elvetia si Franta.
Unii dintre inculpati au recunoscut partial acuzatiile, in sensul ca au primit in mod repetat bani de la fete aflate in strainatate, insa au facut mentiunea ca nu cunosteau ce faceau acolo tinerele.