stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | DE CE a fost eliberat „Pinocchio”, acuzat de proxenetism? Tribunalul Brăila: „Nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Aceste presupuse infracţiuni au fost comise în urmă cu un an” | Judecătoria Brăila dispusese arestarea preventivă

Reținut pentru 24 de ore și, ulterior, arestat preventiv prin decizia Judecătoriei Brăila, Ionuț Popa, zis „Pinocchio” (foto), acuzat de proxenetism și conducerea sub influența substanțelor psihoactive, a stat doar câteva zile în spatele gratiilor. Mai exact, de pe 14 mai până pe 17 mai – atunci când Tribunalul Brăila i-a admis bărbatului contestația și a dispus măsura controlului judiciar.

Potrivit procurorului de caz, care a cerut arestarea preventivă, Popa, începând cu anul 2018 și până în anul 2023, ar fi determinat și înlesnit practicarea prostituției de către o tânără de 23 de ani în diferite state europene. Totodată, anul trecut, individul ar fi folosit violențe verbale pentru a o determina să continue practicarea prostituției, obțînând în toată perioada foloase patrimoniale de pe urma acestei activități.

Procurorul îi mai aduce o acuzație lui „Pinocchio”: la sfârșitul lunii trecute, mai exact pe 29 aprilie 2023, ar fi condus autoturismul pe drumurile publice din municipiul Brăila în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive.

DEBRAILA.ro vă prezintă în exclusivitate motive pentru care judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Brăila a desființat încheierea Judecătoriei Brăila și l-a pus în libertate pe „Pinocchio”.

Judecător: „Inculpatul nu prezintă un pericol concret pentru  ordinea publică”

Ionuț Popa a contestat hotărârea Judecătoriei Brăila de a-l trimite în spatele gratiilor, iar instanța superioară, respectiv Tribunalul Brăila, a decis că „măsura controlului judiciar este suficientă şi  proporţională cu gravitatea acuzaţiei şi necesară pentru realizarea scopului urmărit”.

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Brăila a apreciat faptul că infracțiunile de care este acuzat „Pinocchio” ar fi fost comise în urmă cu un an de zile, iar „pericolul public pe care l-ar fi prezentat lăsarea în libertate a inculpatului la momentul respectiv a fost  estompat prin trecerea acestui interval mare de timp.”

„Aceste presupuse infracţiuni au  fost comise în urmă cu un an, activitatea infracţională fiind finalizată în aprilie 2023. (…) Mai mult decât atât, se constată că nu există date că inculpatul ar mai fi săvârşit şi alte infracţiuni în  această perioadă de timp, astfel încât să se poată concluziona că la acest moment prezintă pericol concret  pentru ordinea publică. În concluzie, instanţa reține că, în prezenta cauză, inculpatul nu prezintă un pericol concret pentru  ordinea publică care să justifice menținerea sa în stare de arest, însă este necesar să fie supravegheat în  condiţiile unei alte măsuri restrictive de libertate, mai uşoare”, a argumentat magistratul de la Tribunalul Brăila. 

„Pinocchio” (foto) este brăileanul care, în urmă cu un an de zile, a fost măcelărit cu topoare și macete în plină stradă.

Pe 29 aprilie 2023, „Pinocchio”, apropiat al unei grupări interlope, a fost atacat, în fața blocului în care locuia, pe Bulevardul Dorobanților, de patru tineri dintr-o grupare rivală. Aceștia l-au lovit cu topoare, macete și săbii și i-au tăiat inclusiv mâinile, în zona palmelor. Starea acestuia a fost critică, însă a fost supus mai multor intervenții chirurgicale și a supraviețuit.

Atacatorii, cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, se află și acum în spatele gratiilor, în așteptarea sentinței. Sunt acuzați de tentativă la omor calificat.

Comentarii