stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | De ce a fost ARESTAT Dasaev, interlopul care i-a injunghiat pe baschetbalistii americani? Ce le-a spus judecatorilor care l-au trimis in spatele gratiilor

Pe 24 septembrie, Curtea de Apel Galati a luat decizia finala in ceea ce priveste arestarea preventiva a lui Daniel Gabriel Husein, zis „Dasaev”, acuzat ca i-a injunghiat pe baschetbalistii americani Darrel Bowie si Joseph McClain.

Judecatorii de drepturi si libertati au mentinut masura dispusa de Tribunalul Braila, aratand ca „exista suspiciunea rezonabila ca inculpatul ar fi autorul infractiunilor de tentativa de omor calificat, port si folosire fara drept de obiecte periculoase si tulburarea ordinii si linistii publice”.

Ca si in fata jurnalistilor, in sala de judecata, Dasaev a spus raspicat ca nu este vinovat. Interlopul a sustinut ca a fost victima sportivilor, care ar fi declansat conflictul, cerand inlocuirea masurii arestarii preventive cu cea a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.

Avocatii lui Husein au mentionat ca declaratiile americanilor pot fi apreciate ca fiind subiective, iar cele ale martorilor „nu confirma sustinerile persoanelor vatamate sau imprejurarea ca inculpatul ar fi avut un cutit asupra sa”. Ca argument, s-a adus in discutie inclusiv faptul ca anchetatorii nu au gasit cutitul.

Cu toate acestea, judecatorii de la Curtea de Apel Galati nu s-au lasat induplecati.

„Curtea de Apel Galati apreciaza ca, in urma evaluarii persoanei inculpatului si al gradului de pericol social al faptei, nu se impune la acest moment inlocuirea masurii arestarii preventive cu o măsura preventiva mai putin severa. (…) In mod judicios, judecatorul de la instanta de fond (n.r. Tribunalul Braila) a constat ca la dosarul cauzei exista probe si indici temeinice care formează suspiciunea rezonabila ca Daniel Gabriel Husein este autorul faptelor pentru care s-a dispus arestarea preventiva”, se arata in incheierea pronuntata de completul de la CA Galati.

Comentarii