stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | ADEVĂRUL lui Dasaev vs. ADEVĂRUL judecătorului | DE CE a fost condamnat la 12 ani de închisoare: FILMUL refăcut al evenimentelor, minut cu minut

Pe 17 mai, după trei ani și opt luni de la primul termen al procesului, Tribunalul Brăila a pronunțat sentința în dosarul celor doi baschetbaliști americani înjunghiați într-un club brăilean. Husein Daniel Gabriel, zis „Dasaev” (foto), cel acuzat de procurori că, în noaptea de 15 spre 16 septembrie 2018, i-ar fi rănit grav cu un cuțit pe sportivi, a fost condamnat la 12 ani de închisoare.

Hotărârea instanței a fost atacată deja cu apel, iar ultimul cuvânt îl va avea Curtea de Apel Galați.

DEBRAILA.ro a obținut în exclusivitate motivarea Tribunalului Brăila

„Dasaev” a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, port și folosire fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice. A primit o pedeapsă de 11 ani pentru tentativă de omor și câte 1 an și 6 luni pentru celelalte două infracțiuni, rezultând, după contopire, o pedeapsă principală de 12 ani de închisoare.

De-a lungul interminabilului proces, „Dasaev” și-a susținut nevinovăția în ceea ce privește faptul că i-ar fi înjunghiat pe cei doi americani. Mai exact, „Dasaev” a recunoscut că, după ce a ieșit din toaleta clubului, a fost implicat intr-un conflict fizic cu sportivii, într-un haos general, însă nu și faptul că i-a lovit cu un cuțit.

În apărarea sa, „Dasaev” a susținut că americanii au fost agresați şi de alte persoane, în diferite momente de timp, oricare dintre acestea putând folosi un cuţit, în contextul în care arma albă nu a fost găsită. Mai mult decât atât, în opinia acestuia, trimiterea în judecată nu s-a bazat pe probe directe sau indirecte, ci „pe simple supoziţii şi deducţii” și pe declarațiile martorilor cu identitate protejată.

De cealaltă parte, judecătorul de la Tribunalul Brăila a desființat chirurgical toate argumentele lui Husein Daniel Gabriel, vizionând filmările de pe camerele de supraveghere din local și explicând riguros ce s-a întâmplat în club. Practic, în motivarea condamnării, magistratul reface punctual filmul evenimentelor din noaptea de 15 spre 16 septembrie și explică de ce a stabilit vinovăția lui „Dasaev”.

„Instanţa apreciază că este necesară, în cazul infracţiunii de tentativă de omor calificat, să fie aplicată pedeapsa principală a închisorii de 11 ani, aceasta apărând ca una proporţională cu gradul de pericol social al acesteia şi cu persoana inculpatului. Se are în vedere modul concret de comitere, dar şi intensitatea ridicată a atacului, persoanele vătămate fiind lovite în mod repetat cu un cuţit, cu intenţia directă a suprimării vieţii acestora. (…) Inculpatul nu este la prima faptă comisă prin folosirea violenţei, anterior fiind condamnat pentru comiterea de multiple fapte prin folosirea violenţei”, a arătat judecătorul în finalul motivării.

Singurul moment în care susținerile lui „Dasaev” au fost acceptate de instanță este legat de un stop-cadru pe o filmare de pe camerele de supraveghere unde, în rechizitoriu, s-a notat că ar apărea un obiect strălucitor, în speță cuțitul. Inculpatul a menționat că, în realitate, este vorba despre șapca fosforescentă a unuia dintre americani.

Totuși, judecătorul arată că acest lucru este „nerelevant” pentru că filmările nu constituie singurul mijloc de probă. Pe parcursul procesului au fost audiaţi şi martori cu identitate protejata.

„Întregul probatoriu administrat a stabilit că inculpatul este cel care a atacat cu un cuţit pe cele două persoane vătămate, chiar dacă, datorită condiţiilor scăzute de luminozitate şi a faptului că în filmare apar multe persoane, acest cuţit nu a fost surprins de camerele de supraveghere”, a notat instanța.

CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN CLUB? DE CE A FOST CONDAMNAT „DASAEV”

DEBRAILA.ro vă prezintă filmul evenimentelor refăcut de judecător, minut cu minut, în care, de mai multe ori, se face trimitere la Raportul de Constatare Criminalistică realizat de Institutul Naţional de Criminalistică-Serviciul Expertize Criminalistice:

„La ora 01:11, cele patru persoane de origine afro-americană (n.r. cei doi sportivi răniți și doi prieteni) erau în picioare, fiind situate pe un spaţiu liber dintre ultimul rând de canapele albe şi toaletă, lângă toaletă. Se observă cum inculpatul Husein Daniel Gabriel, la ora 01:11, trece pe lângă persoana vătămată şi intră la toaletă. Inculpatul este uşor de recunoscut, acesta fiind tuns foarte scurt, prezentând calviţie şi cu un tatuaj vizibil pe mâna dreaptă, care este îndreptată spre camera de supraveghere. (…)

După cum se observă din cadrul acestei filmări, în zona respectivă, în picioare, erau aproximativ 20 de persoane, cele mai multe dintre ele dansând, iar toate cele patru persoane de origine afro-americană erau foarte apropiate. Conform celor stabilite în cadrul Raportului de Constatare Criminalistică, inculpatul a trecut, mergând către toaletă, printre cele două persoane vătămate.

La ora 01:13:58, inculpatul a ieşit din toaletă şi a urmat acelaşi traseu pe care intrase, trecând printre una dintre persoanele vătămate şi unul dintre martori. Ambele persoane de origine afro-americană erau cu spatele către inculpat. Inculpatul a lăsat să treacă doua fete cu părul lung, blond, care se deplasau către toaletă, aşteptând în acest timp în spatele uneia dintre persoanele vătămate. Această persoană vătămată a urmărit cu privirea, timp de câteva secunde, pe tinerele care au trecut pe lângă el, către toaletă, aspect vizibil în condiţiile în care purta respectiva şapcă care reflecta lumina.

La foarte scurt timp după aceste momente, inculpatul „Dasev” a lovit cu umărul această persoană vătămată, iar această persoană vătămată, în replică, l-a împins cu mâinile pe inculpat, care a proferat ameninţări sau a adresat înjurături în limba română pe care persoana vătămată nu le-a înţeles.

Imediat ce a trecut pe lângă persoana vătămată, inculpatul „Dasaev” s-a întors către stânga şi, la ora 1:14:04, a lovit persoana vătămată cu pumnul în partea stângă a capului acesteia. Inculpatul a încercat să mai lovească pe această persoană vătămată şi a doua oară, dar nu a reuşit. În continuare, inculpatul a fost înconjurat de cele doua persoane vătămate şi un martor, acesta ajungând la pământ şi fiind lovit în mod repetat de aceste trei persoane de origine afro-americană.

În cuprinsul acestei filmări, la momentele 01:14:06-01:14:27, se observă cum inculpatul este într-o evidentă stare de inferioritate în faţa celor trei persoane de origine afro-americană care îi aplică lovituri repetate cu pumnii.

Pe timpul acestei altercaţii, în cea mai mare parte, inculpatul s-a aflat la podea, supus loviturilor aplicate de cei trei tineri de origine afro-americană.

La ora 01:14:27, se observă pe filmarea camerei de supraveghere cum grupul intră în toaletă, dispărând din raza vizuală a camerei de supraveghere.

În interiorul toaletei, inculpatul „Dasaev” s-a refugiat în toaleta bărbaţilor şi s-a spălat de sânge, întrucât suferise o plagă la nivelul obrazului stâng. Aici, persoanele vătămate s-au poziţionat în partea din spate a holului. (…)

Instanţa reţine că, în interiorul toaletei, inculpatul „Dasaev” s-a refugiat în toaleta bărbaţilor, intervenţia agenţilor de pază determinând cele trei persoane de origine afro-americană care pătrunseseră în interior să părăsească toaleta după cel mult 1 minut şi 18 secunde de la momentul în care pătrunseseră în acest loc. În concret, o persoană vătămată a părăsit toaleta la ora 01:15:24, iar cealalta si un martor la ora 01:15:45, ultimii doi fiind practic împinşi în exterior.

În continuare, în zona toaletei clubului a urmat un moment de relativă acalmie, de aproximativ 15 secunde, până la ora 01:16:02, moment în care inculpatul „Dasaev” a ieşit din toaletă şi s-a îndreptat spre zona în care se afla una dintre persoanele vatamate, aflată pe terasa din partea din spate a clubului. (…)

Inculpatul „Dasev” s-a îndreptat către unul dintre martori, aspect surprins la momentele 01:16:03-01:16:05. Acest martor ridică mâinile în semn de apărare, face câţiva paşi înapoi şi cade pe spate, dar se ridică foarte repede şi, împreună cu alt martor, s-a refugiat în spatele unei mese aflate faţă în faţă cu intrarea în toaletă. Este posibil ca martorul să fi fost lovit cu pumnul de inculpatul „Dasaev”, dar acest lucru nu este vizibil din cauza unui stâlp care obturează vizibilitatea. În schimb, acest aspect justifică reacţia bruscă şi defensivă a martorului, care se dă brusc în spate şi chiar cade pe spate, redresându-se rapid şi refugiindu-se în spatele mesei respective.

PRIMUL SPORTIV

Una dintre persoanele vatamate se afla la mică distanţă de martorul care este posibil să fi fost atacat cu pumnul de inculpatul „Dasaev”. După ce inculpatul s-a îndreptat iniţial către martor, acest inculpat a virat către partea sa stângă, atacând persoana vătămată, care se lupta cu alţi doi atacatori care îl loveau cu pumnii. (…)

Pe timpul cât persoana vătămată se lupta cu aceşti doi agresori, toate aceste trei persoane împărţindu-şi, în mod reciproc, lovituri cu pumnii, inculpatul „Dasaev” a ajuns lângă această persoană vătămată şi, profitând de faptul că persoana vătămată nu se putea apăra, fiind implicată în conflictul ce ceilalţi doi agresori, i-a aplicat persoanei vătămate o primă lovitură cu un cuţit având o lamă cu lungimea de circa 10 cm.

În cuprinsul depoziţiei sale din data de 24.09.2018, persoana vătămată a indicat că această primă lovitură cu cuţitul a fost aplicată de inculpatul „Dasaev” în partea stângă din zona toraco-abdominală. În continuare, după cum a arătat persoana vătămată în cadrul aceleaşi depoziţii, inculpatul a continuat, în acelaşi timp în care persoana vătămată era lovită cu pumnii de ceilalţi doi agresori, să o lovească folosind cuţitul cu care era înarmat, loviturile aplicate vizând zona gâtului şi a feţei, respectiv partea dreaptă.

Persoana vătămată, astfel atacată, s-a apărat folosindu-şi mâinile, motiv pentru care a suferit leziuni prin tăiere la nivelul antebraţelor. Acest atac este suprins de filmarea realizată de camera de supraveghere a clubului. Se observă, în acest sens, în intervalul de timp 01:16:10-01:16:16, cum inculpatul, aflat în partea din spate a cadrului, lângă un stâlp, în partea stângă a stâlpului, aplică lovituri persoanei vătămate care era căzută pe podea.

În zonă sunt mai multe persoane care se mişcă, dar inculpatul, prin derularea cadru cu cadru, pe viteză redusă, a filmării, se observă cum este aplecat şi loveşte cu mare putere o persoană cazută la nivelul podelei. Inculpatul este vizibil cât timp există un contrast între capul său, care apare ca o pată de culoare deschisă, inculpatul prezentând calviţie, şi tricoul de culoare închisă pe care îl purta. (…)

La momentul 01:16:19, inculpatul, după ce mai aplică o ultimă lovitură persoanei vătămate, căzută la podea, revine în poziţie verticală. Modul în care se ridică arată că fusese aplecat asupra victimei sale căzută la podea. Modul în care inculpatul aplică lovituri persoanei vătămate #######, surprins de camera de supraveghere, denotă o acţiune de lovire dar care, în acelaşi timp, poate fi şi una de împungere. Inculpatul este surprins aplecat deasupra victimei lovind cu pumnul drept, cu o mişcare uşor din lateral.

După ce s-a ridicat, inculpatul a mai lovit încă odată pe persoana vătămată care se mişcase către intrarea în toaletă.

Se observă în filmare cum, la momentul 01:16:22, inculpatul atacă din nou o victimă aflată la podea sau cel puţin aplecată pe vine, la aproximativ 1-2 metri faţă de locul unde aplicase anterior lovituri, către partea din stânga a filmării, în concret în zona uşii de intrare în toaletă. Mişcarea este similară cu cele anterioare, lovitura este aplicată cu braţul drept, aflat în partea opusă camerei de filmat. Această mişcare este, în mod cert, una de împungere. Inculpatul nu îşi ia avânt, nu ridică braţul pentru a căpăta alonjă, pur şi simplu împunge persoana căzută la pământ. Inculpatul a dus braţul drept înapoi, flexat la nivelul şoldului, după care a aplicat lovitura în timp ce s-a aplecat către victimă.

Acest aspect confirmă fără niciun fel de dubiu cele arătate de persoana vătămată că a fost atacată cu un cuţit de inculpat. Acest ultim atac încetează în mod cert la ora 01:16:27 când se observă în filmare cum inculpatul, care anterior era aplecat asupra persoanei vătămate, se ridică şi se îndepărtează de această persoană vătămată, plecând către partea din dreapta a filmării. (…)

AL DOILEA SPORTIV

La ora 01:16:18, pe fondul conflictului generalizat din zona toaletei, persoana vătămată, îmbrăcată cu un tricou de culoare deschisă, se afla poziţionată în apropierea toaletei, în zona terasei din partea din spate a clubului. Aceasta are un comportament activ. Se observă, în cadrul acestui fişier video, că la ora 01:16:18, apare lângă în partea stângă a unui stâlp din zona din spatele cadrului.

În intervalul 01:16:18-01:16:34, acesta se mişcă în zona respectivă, ferindu-se de un obiect care cade lângă el (momentul 01:16:21), privind către conflictul în desfăşurare, dar şi că, la rândul său, la momentul 01:16:24, dispare în spatele unei umbrele de culoare deschisă, strânsă la acel moment de pe terasă (aceeaşi umbrelă pe fundalul căreia, peste 5 secunde, se va evidenţia persoana vătămată) şi apare din nou după 3 secunde înarmat cu o masă pe care o aruncă, la secundele 28-29, către persoanele în conflict.

La momentul 01:16:32, persoana vătămată dispare din cadrul filmării, în spatele acestei umbrele de culoare deschisă anterior menţionată, aceasta aflându-se în zona terasei de lângă toaletă, zonă neacoperită de camerele de supraveghere.

La ora 01:16:38, inculpatul „Dasaev”, care observase această persoană vătămată care se afla poziţionată în unghiul mort al camerei de supraveghere, s-a îndreptat către această persoană vătămată cu un pas grăbit. Inculpatul este vizibil în cadrul filmării realizată de camera de supraveghere- fişier video, în partea centrală a filmării, în partea din spate, având calviţie (capul inculpatului apare într-o culoare deschisă) şi tricou închis în filmarea de la aceste momente. La ora 01:16:38, acesta apare în cadru, venind dinspre partea dreaptă, ascuns camerei de supraveghere până la acest moment de stâlpul care se interpunea între cameră şi inculpat. Se observă cum, situat în partea stângă a stâlpului din zona din spate, inculpatul se îndreaptă spre zona în care se retrăsese persoana vătămată cu 6 secunde mai devreme şi dispare din filmare, trecând în spatele umbrelei de culoare deschisă anterior menţionată, închisă la acel moment, în spatele căreia dispăruse din filmare şi persoana vătămată.

Mai mult, se observă, în filmare, cum inculpatul, în momentul 01:16:39, când dispare din cadru, se şi apleacă spre direcţia înainte.

Această poziţionare are loc la momentul 01:16:38, în concret momentul în care inculpatul „Dasaev” s-a îndreptat spre persoana vătămată. Din acest loc, inculpatul, după ce a atacat cu cuţitul pe persoana vătămată, după cum se va arăta în mod detaliat în continuare, a plecat după 18 secunde, la ora 01:16:56, aspect constatat şi fixat în cadrul raportului.

Persoana vătămată se va ridica şi va pleca în fugă din acest local, din zona unde a fost atacată cu cuţitul, după plecarea inculpatului din acest loc, după alte 9 secunde, la ora 01:17:05.

Momentele imediat următoare în care inculpatul „Dasaev” a atacat cu un cuţit persoana vătămată nu sunt surprinse de camera de supraveghere, fiind petrecute într-o zonă neacoperită de aceste camere de supraveghere, dar rezultă din probatoriul administrat în prezentul dosar penal. (…)

Ca urmare a conflictului care a reînceput la ora 01:16: 04 (a doua parte a acestuia), în foarte scurt timp, clubul s-a golit aproape în totalitate de persoane. Se impune a se preciza că prima parte a conflictului derulat în zona toaletei, dintre inculpatul „Dasaev” şi cele patru persoane de origine afroamericană, nu a determinat restul persoanelor aflate în club să părăsească acest local, toate filmările camerelor de supraveghere nefiind de natură a releva un flux neobişnuit de persoane care să părăsească localul. În schimb, după ce conflictul din zona toaletei a reînceput la ora 01:16:04, în foarte scurt timp, marea majoritate a persoanelor aflate în acest local au plecat. Relevante sunt în acest sens filmările realizate de camerele de supraveghere.”

Judecătorul spune că „Dasaev” a mințit:

„Depoziţiile date de inculpat în cursul întregului proces penal sunt de natură a evidenţia atitudinea sa culpabilă. Instanţa reţine că, în cadrul declaraţiei dată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braila la data de 17.09.2018, în calitate de suspect, inculpatul a arătat că, după ce a ieşit din toaletă, între persoanele afro-americane şi alţi clienţi din club a izbucnit un conflict general în care nu a dorit să fie implicat, motiv pentru care a plecat încet către ieşire.

Acest aspect este unul nereal. După cum rezultă din cele anterior arătate, inculpatul a luat parte în mod activ la acest conflict care a reînceput doar după ce acesta a ieşit din toaleta clubului, la momentul 01:16:02. (…)

Ulterior, în cadrul depoziţiei dată în faţa instanţei de fond la data de 10.10.2022, inculpatul „Dasaev” a susţinut că, după ce a ieşit din nou din toaleta clubului, s-a încleştat în luptă cu o persoană afroamericană, căzând pe jos, ambele persoane implicate folosind pumnii, fiind separaţi de agenţii de pază şi că, ulterior acestui moment a plecat afară din club.

Acest aspect este nereal, filmările camerei de supraveghere anterior menţionate la prezentul punct al sentinţei arată că, în fapt, inculpatul, după cum s-a arătat anterior în mod detaliat, după ce a încetat atacul asupra uneia dintre persoanele vătămate la ora 01:16:22, s-a îndreptat spre cealalta persoana vătămată la ora 01:16:38, persoană vătămată care se refugiase în colţul clubului din partea din spate, lângă toaletă, aplecându-se spre partea din faţă când s-a apropiat de această persoană vătămată. Această persoană vătămată se aplecase uşor, luând o poziţie de apărare.”

FILMUL DIN CLUB (CLICK AICI)

Comentarii