stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | A FOST REVOCAT controlul judiciar în cazul fiilor lui Stănel Corbu | Judecător: „Au avut o atitudine cooperantă. Nu mai există un risc actual și concret ca aceștia să săvârșească fapte antisociale” | Cei doi sunt trimiși în judecată pentru conflictul sângeros de la OMV

Pe 29 iunie, Judecătoria Brăila a revocat măsura controlului judiciar luată față de Ciprian și Belgian Corbu, fiii lui Stanel Corbu – liderul grupării din Lacu-Dulce.

Cei doi sunt trimiși în judecată pentru încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice și port și folosire fără drept de obiecte periculoase, după ce, în urmă cu aproximativ un an de zile, au fost protagoniștii unei încaierari sângeroase cu o grupare rivală. Conflictul a avut loc, în miezul zilei, în incinta benzinăriei OMV de pe Șoseaua de Centură.

DEBRAILA.ro a obținut motivarea judecătorului care a dispus revocarea controlului judiciar

Judecătorul i-a pus în libertate totală pe Ciprian și Belgian Corbu, precizând că măsură preventivă a controlului judiciar nu mai este necesară și făcând referire la faptul că dosarul se află deja în faza de judecată, iar inculpații au fost audiați – exprimându-și deja poziția în față instanței.

Mai mult decât atât, judecătorul susține că inculpații au putut conștientiza gravitatea și consecințele faptelor de care sunt acuzați în perioada de 10 luni cât s-au aflat sub măsuri preventive, timp în care nu au încălcat obligațiile impuse de controlul judiciar.

„Instanța apreciază că în prezent continuarea măsurii preventive nu se justifică în speţă decât dacă indicii concrete demonstrează o cerinţă veritabilă de interes public care prevalează, în ciuda prezumţiei de nevinovăţie, asupra regulii respectării libertăţii. În privinţa inculpaților, instanţa reţine că până la acest moment aceștia au avut o atitudine cooperantă şi nu există date din care ar rezultă că odată revocată măsura preventivă, aceștia ar comite alte infracțiuni sau ar împiedica, în vreun fel, desfășurarea normală a procesului penal”, a precizat magistratul în motivare.

În concluzie, judecătorul de la Judecătoria Brăila a subliniat faptul că „nu mai există un risc actual și concret” ca Ciprian și Belgian Corbu „să săvârşească fapte antisociale, să se sustragă de la judecată şi să împiedice bună desfăşurare a procesului penal”.

Exclusiv | DETALIILE din dosarul rafuielii de la OMV | „Cele doua grupari s-au lovit reciproc cu arme albe, scaune si pietre”

Comentarii