stiri Braila – debraila.ro

E OFICIAL! | Brailenii NU VOR MAI PLATI taxa pe APA DE PLOAIE | Deputatul Varga (PNL): “AM REUSIT!

Initiativa deputatului liberal Vasile Varga a trecut, miercuri, de votul deputatilor, fiind adoptata. Camera Deputatilor era for decizional.

La sfarsitul lunii trecute, initiativa parlamentarului brailean a fost adoptata de Senat.

“AM REUSIT! Acum cateva minute a trecut si de Camera Deputailor proiectul de modificare a articolului 36 din Legea 241/ 2006, privind Serviciul de alimentare cu apa si canalizare”, a anuntat deputatul pe o retea de socializare.

Ca urmare, dupa ce va fi promulgata de presedintele Klaus Iohannis, legea va putea fi pusa in aplicare de catre autoritatile locale, astfel incat apa de ploaie sa fie eliminata din facturile consumatorilor casnici.

Daca primarul Marian Dragomir si majoritatea PSD din Consiliul Local Municipal vor decide sa puna in aplicare legea initiata de deputatul Vasile Varga, brailenii nu vor mai fi nevoiti sa plateasca taxa pe apa de ploaie.

“Plata apei de ploaie trebuie sa revina strict in curtea autoritatilor locale. Aceasta modificare legislativa va permite consiliilor locale sa adopte hotarari pentru scutirea populatiei de la plata colectarii, transportului, epurarii si evacuarii apelor pluviale, servicii ce vor fi suportate din bugetul local, in limita sumelor alocate cu aceasta destinatie. Primarii nu vor mai putea sa spuna ca nu au cadrul legislativ pentru eliminarea acestei taxe abuzive, care a dat nastere la multe nemultumiri. De altfel, am initiat acest demers legislativ avand in vedere tocmai nedreptatea la care sunt supusi cetatenii de catre furnizorii de servicii de apa si canalizare si de unele administratii locale”, declara Varga in urma cu doar cateva zile.

Recent, primarul Dragomir a declarat ca va elimina taxa atunci cand legislatia din domeniu ii va permite.

Comentarii