stiri Braila – debraila.ro

Doi brăileni intrau în CANALIZĂRI și furau CABLURI de telecomunicații | Gheorghe și Posa au lăsat Spitalul Județean fără rețea de telefonie

Doi brăileni au fost prinși, în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, în jurul orei 01:30, în flagrant de polițiști. Indivizii, cu vârste de 23 și 50 de ani, furau cabluri de telecomunicații din sistemele de canalizare de pe raza municipiului.

Se pare că aceștia se deplasau cu un autoturism între diversele locații de unde sustrăgeau cablurile. Atunci când au fost prinși, cel care conducea mașina, bărbatul de 50 de ani, era și băut, rezultatul etilotestului arătând o îmbibație alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Potrivit oamenilor legii, celor doi le-au fost probate și alte două fapte de furt de cablu, săvârșite pe 9 și 13 ianuarie.

Unul dintre aceste furturi, cel din 9 ianuarie, a afectat întreaga rețea de telefonie a Spitalului Clinic Județean de Urgență. Atunci, conducerea spitalului a repartizat telefoane mobile pe secții pentru ca aparținătorii să poată lua contact cu personalul medical, noile numere fiind mediatizate prin intermediul presei.

Totul s-a întâmplat din cauza faptului că cei doi indivizi au sustras cablu de telecomunicații dintr-un cămin de canalizare situat pe Șoseaua Națională Veche, aproape de spital.

Polițiștii i-au reținut pentru 24 de ore pe brăilenii acuzați de furt, iar procurorul i-a prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

În cele din urmă, pe 17 ianuarie, Judecătoria Brăila a respins propunerea de arestare preventivă și a dispus măsură arestului la domiciliu pentru Aurel Gheorghe (50 de ani) și Robert Valentin Posa (23 de ani).

Comentarii