stiri Braila – debraila.ro

DEPRESIA lui Bogdan și STRIGĂTUL de durere al unei MAME: „I-am spus profesoarei că îmi e frică să nu-și facă rău!” | MĂRTURIILE colegilor: „Nici în ultimul ceas n-a vrut să-l treacă! I s-a tot zis că nu poate fi și mare culturist, și elev de Bac”

Măcinat de o depresie cruntă, Bogdan și-a pus capăt zilelor la doar 19 ani, la sfârșitul clasei a XII-a, lăsând în urmă o mamă împietrită de durere, prieteni care nu contenesc să-l laude și vise pe care nimeni nu credea că nu le va împlini. Locuia în satul Oprișenești, orașul Ianca și își dorea mai mult ca orice să ajungă polițist.

Culturist de performanță, chiar campion național la juniori, băiatul s-a spânzurat de o grindă, luni seară, în curtea casei sale. Femeia care i-a dat viață l-a găsit și, până în ultimul moment, s-a rugat ca o minune să îi salveze „puiul frumos”, însă, din nefericire, echipajul medical care a ajuns la fața locului a mai putut doar să constate decesul.

În ziua când colegii de la liceul din Ianca susțineau prima probă scrisă a Bacalaureatului, Bogdan a fost învins de gândurile negre, care, în ultimul timp, l-ar fi schimbat radical. O corigență la geografie nu l-a lăsat să intre în examen.

„Școala, școala… Dați-mi băiatul înapoi! … Avea o depresie urâtă. Nu vorbea nici cu mine, că sunt mama lui. Puiul meu frumos și cuminte! (…) Totul de la o corigență la geografie. Și i-am spus doamnei (n.r. profesoarei): <<Doamnă, îmi e frică că o să-și facă rău!>>. Și așa a fost… I-am spus! Mi-a spus că nu-l bagă în Bac dacă nu-i dovedește că va lua 6”, ne-a mărturisit, printre lacrimi, mama băiatului.

Și o parte din colegii de clasă a lui Bogdan au vorbit, inclusiv public, prin comentarii pe rețelele de socializare, despre corigența care l-ar fi dat peste cap.

„Oricum, nici în ultimul ceas n-a vrut să-l treacă. L-a trecut din clasa a IX-a și acum, în ultima fază, a ajuns la concluzia că nu poate să intre în Bac. Știu toți colegii din clasa, chiar dacă unii nu vor să o spună… Lui Bogdan i s-a tot zis că nu poate fi și mare culturist, și elev de Bac. Chestiunea cu sportul… cum să vă spun… Dacă tot faci sport și ești cu mușchi, învață mai mult ca toți și… ori carte, ori antrenamente. E o mentalitate a unor profesori. Bogdan era un băiat de nota zece, cum rar vezi la 19 ani… respectuos, cizelat, disciplinat, cu un bun-simț prea exagerat”, ne-a povestit unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Bogdan.

De cealaltă parte, conducerea Liceului „Angelescu” din Ianca afirmă că situația școlară a tânărului s-a degradat în ultimul an, că nu își mai dădea silința să obțină note bune și părea cu totul altă persoană.

„Nu a luat notă de trecere la niciuna dintre simulări. Avea 1 la geografie pentru că a refuzat să scrie la testare și a dat foaia goală. Doamna profesoară nu avea nimic personal cu el sau cu oricare alt elev și a rămas corigent doar pentru că nu a învățat”, explică Emil Ștefănuț Dragomir, directorul liceului.

Dincolo de orice altceva, cert este faptul că depresia l-a împins pe Bogdan spre izolare socială, făcându-l să se rupă, în ultimele două luni, inclusiv de sala de forță și, implicit, de clubul de culturism pentru care a obținut o medalie de bronz la o competiție națională.

Daniel Dumitrescu, fostul său antrenor, șocat de ce s-a întâmplat, cu greu și-a găsit cuvintele, însă a vorbit numai la superlativ despre Bogdan, atât ca sportiv, cât și ca om.

„Am sperat că această veste să nu fie adevărată. Am fost dărâmat! De două luni nu a mai venit la sală. Am crezut că se apleacă mai mult spre învățat pentru Bac. Poate dacă venea în continuare la sală, azi era în viață. Era un băiat cuminte, glumeț, muncitor și respectuos, un sportiv serios, cu un genetic foarte bun. Aș vrea ca toți cei care îmi intră în sală să fie că Bogdan”, ne-a declarat antrenorul de la Dumi Gym Ianca.

Specialiștii avertizează că orice eșec poate părea o catastrofă pentru campionii obișnuiți cu performanța.

„Pentru copii, uneori, mai ales și sub presiunea externă, înseamnă etape foarte importante și, atunci, și profesorul este nevoie să se gândească cam cât de impactante sunt eșecurile asupra unui copil și să apeleze la părinți”, a explicat psihologul Jeni Chiriac pentru Observator.

În ultimii zece ani, numărul persoanelor diagnosticate cu sindrom depresiv s-a dublat în România, arată un articol DW.com. Situația este, în realitate, și mai gravă, pentru că mulți bolnavi nu se adresează unui psihoterapeut sau psihiatru.

Cei care se confruntă cu astfel de probleme, trebuie să știe că, în fața unor situații din care pare că nu există scăpare, experții chiar pot ajuta:

TELVERDE ANTI-SUICID: 0800.801.200

HELPLINE ANTI-ANXIETATE, oferit de depreHub, gratuit și 24/7:
0374.456.420

Sprijin psihologic pentru anxietate și depresie, oferit de Ministerul Sănătății: 021.9081

Comentarii