stiri Braila – debraila.ro

Cum a ramas un barbat din Gropeni fara aproape 8.000 de lei | Metoda inedita in care au actionat hotii

Saptamana trecuta, pe 20 februarie, in jurul orei 11:300, un localnic din Gropeni a cerut sprijinul politistilor, reclamand faptul ca, in cursul aceleiasi zile, mai multe persoane necunoscute i-au sustras din locuinta aproape 8.000 de lei.

In urma cercetarilor efectuate, oamenii legii au stabilit ca patru barbati, presupusi muncitori, au inlocuit burlanele de la locuinta braileanului, iar la finalul lucrarilor intre cei cinci au aparut nemultumiri cu privire la contravaloarea serviciul prestat.

Atunci cand, pana la urma, si-au primit plata, unul dintre cei care au montat noile burlane, un tanar de 18 ani, ar fi observat unde isi tinea proprietarul casei banii, ar fi intrat in urma sa si i-ar fi furat sumele de 4.409 de lei si 700 de euro.

Autoturismul presupusilor muncitori a fost dat in consemn de catre politisti in judetele limitrofe, fiind oprit si controlat, tot pe 20 februarie, la ora 12:35, pe raza municipiului Buzau. Cu aceasta ocazie au fost identificati cei patru barbati, cu varste cuprinse intre 18 si 39 de ani, dintre care unul din judetul Hunedoara si trei din judetul Bihor.

Cei patru indivizi au fost preluati de politistii din cadrul Sectiei 2 Politie Rurala Braila si condusi la sediu in vederea continuarii cercetarilor.

Prejudiciul a fost recuperat in totalitate de politisti si inapoiat persoanei pagubite, iar in cauza a fost intocmit dosar penal pentru furt.

Comentarii