In dupa-amiaza zilei de marti, 18 iunie, in jurul orei 17:30, un tanar, aflat la volanul unui Opel, a provocat, pe fondul consumului de alcool, un accident rutier pe raza municipiului.
Braileanul, in varsta de 24 de ani, se deplasa pe bulevardul Independentei in momentul in care a iesit cu masina de pe carosabil, a patruns pe trotuarul din partea stanga a sensului de mers si a intrat intr-un stalp din beton.
In urma impactului, din fericire, au rezultat numai pagube materiale.
Soferul a fost testat cu aparatul etilotest si a rezultat ca avea in aerul expirat o imbibatie alcoolica de 1,38 mg/l.
Drept urmare, tanarul a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sange, in vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
In cauza a fost intocmit dosar penal si se continua cercetarile sub aspectul savarsirii infractiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului.