stiri Braila – debraila.ro

Consilierul judetean Sirbu (PNL), despre asocierea cu Chiscani pentru Lacu-Sarat: „Facem nunta, dar mireasa nu vrea. O violam?”

Consilierii judeteni au aprobat, joi, 30 martie, in unanimitate, asocierea Judetului Braila cu Municipiul si comuna Chiscani in vederea constituirii unei asociatii de dezvoltare a statiunii Lacu-Sarat, in conditiile in care consilierii din Chiscani au respins asocierea, la sfarsitul saptamanii trecute.

„Mi-as dori sa ne asumam cu totii. E solutia cea mai buna ca aceasta statiune sa se dezvolte. Fara noi si fara municipiul Braila, aceasta statiune nu se poate dezvolta. Prin acest proiect de hotarare vreau sa dam un semnal foarte clar ca ne dorim dezvoltarea statiunii. Rugamintea mea este sa votam acest proiect, ca sa dam dovada de seriozitate fata de consilierii din Chiscani, care, cred eu, ca isi vor da seama ca singurul mod de a dezvolta situatia este aceasta asociere”, le-a spus alesilor presedintele Consiliului Judetean, social-democratul Francisk Iulian Chiriac.

Consilierul judetean Marian Sirbu (PNL) a tinut sa precizeze, intr-un mod plastic, ca alesii din Chiscani nu ar trebui sa fie obligati sa aprobe intrarea comunei in asociatie, daca nu isi doresc acest lucru.

„Deci, noi organizam nunta, dar mireasa nu vrea. Ce facem? O violam? Noi declaratii de dragoste am facut suficiente, si noi, si Primaria, iar Chsicaniul daca nu vrea, eu consider ca au motive intemeiate. Daca ai dumneavoastra consilieri nu au votat acest proiect de hotarare, ei cunosc din interior problemele”, a declarat Sirbu.

Si consilierii municipali au aprobat, tot joi, asocierea cu Chiscani, comuna care administreaza, in urma unei decizii judecatoresti definitive, statiunea Lacu-Sarat.

Comentarii