stiri Braila – debraila.ro

CATERINCA BRAILEI | „Pisica” pe care brailenii nu o stiu, desi au votat-o: vorbeste si linge tot ce prinde!

In ultima zi a referendumului, cam atunci cand deja era clar ca nu va fi validat, un politician, desi numindu-l asa e ca si cum am zice despre un papagal ca-i vultur, a scos capul din nisip. Suparat foc pe cei care n-au mers la vot, le-a spus, nu verde-n fata ce-i drept, ca-s prosti.

Il cheama Ionut Pisica si e pesedist. A fost consilier municipal, un fel de parlamentar al orasului, iar de la inceputul anului e mare sef la „Eco”, firma de salubritate a carui actionar majoritar este Consiliul Local Municipal.

Trecand peste ce a fost sau este Pisica, caci nu si-a depasit conditia de anonim conectat la bani publici, sa revenim la mieunatul curajos. Deci, celor 230.000 de braileni care au ales sa nu voteze la referendum, le transmite sa iasa din tampenia in care se scalda.

„Nu mai incurcati Codul Civil cu Constitutia. (…) Cititi legile Romaniei… Ignoranta se plateste… Mai devreme sau mai tarziu”, a scris iritat „pisicutul” pe Facebook.

Bun! Macar am aflat ca stie sa scrie. Nu de alta, dar cat i-a reprezentat pe braileni in Consiliul Local Municipal n-a deschis gura. Ne gandeam ca are nevoie de ajutor, de vreo recomandare…

Pisica are limba si nu-i mai trebuie nimic. Clar! Rezista in politica, cu un salariu frumusel, asa ca peste doi ani va fi din nou pe vreo lista, ca s-o ia de la capat.

Miau! Brailenii este prosti. Cel putin 80% dintre ei.

Acest text este un pamflet si trebuie tratat ca atare!

*”Caterinca Brailei” este un proiect al site-ului de stiri DEBRAILA.ro, care contine pamflete. La fel cum ne pricepem sa scriem stiri serioase, stim la fel de bine sa vi le aducem si pe cele neserioase!
Comentarii