stiri Braila – debraila.ro

Brăilean, HOȚ la 70 de ani: a furat bijuterii de 8.000 de lei din apartamentul unei rude!

Un brăilean de 70 de ani s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat. Pe 25 octombrie, polițiștii l-au identificat ca fiind autorul unei infracțiuni săvârșite la sfârșitul lunii august 2022.

Mai exact, bărbatul este acuzat că a furat bijuterii dintr-un apartament. Surse judiciare au precizat pentru DEBRAILA.ro faptul că imobilul aparține unei rude.

Oamenii legii susțin că, pe 28 august, septuagenarul ar fi pătruns într-un apartament de pe raza municipiului Brăila și, prin folosirea de chei potrivite, ar fi sustras bijuterii în valoare totală de aproximativ 8.000 de lei.

Polițiștii efectuează în continuare cercetări în cadrul dosar penalui întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat

Comentarii