stiri Braila – debraila.ro

Braila are un singur milionar in TOP 300 CAPITAL: Florin Cirligea are o avere estimata la aproximativ 22-23 milioane de euro

Florin Cirligea este singurul brailean prezent in cea de-a XV-a editie a TOP 300 cei mai bogati romani, cel mai longeviv si concludent barometru al mediului de afaceri autohton, realizat de revista Capital. Proprietarul ”Comision Trade” se situeaza pe locul 262 si are o avere estimata la aproximativ 22-23 milioane de euro. In schimb, Galatiul are in top 7 milionari in top, printre care si familia Stancic, cea care detine ”Tancrad”.

In 2015, scriu jurnalistii de la ”Capital”, firma lui Cirligea a avut o cifra de afaceri de 461 milioane de lei si un profit de 4,66 milioane de lei, aproape dublu fata de anul precedent.

Compania de distributie si transport de carburanti are ca partener grupul Rompetrol si detine in prezent 38 de benzinarii in Romania, in orase precum Braila, Sibiu, Brasov, Satu Mare, Baia Mare sau Slatina.

Contactat telefonic, afaceristul brailean, in prezent candidat PNL la Senat, a declarat pentru DEBRAILA ca este ”onorat si mandru” de prezenta in topul Capital.

”Sa stiti ca, in afara de mentionarea unor cifre de care sunt tare mandru, pentru ca e vorba de munca mea, prezenta in top ma responsabilizeaza fata de comunitate, si nu sunt simple vorbe. Vreau sa ma implic in continuare in viata orasului si judetului meu, asa cum am facut-o mereu, fie cand am crezut de cuviinta, fie cand mi s-a cerut sprijinul. Cred ca noi, oamenii de afaceri, trebuie sa fim un exemplu, sa nu inchidem ochii la ce se intampla in jurul nostru. Eu n-am procedat niciodata asa, dovada sta tot ce am facut pentru sportul brailean’‘, a spus Cirligea.

In top, pe locul 92, apare si Constantin Dulute, arendasul Insulei Mari a Brailei, cu o avere de aproximativ 56-60 milioane de euro. Desi vorbim de afaceri derulate in Braila, proprietarul ”Agricost” este iesean.

Cresterea economica de 3,7%, inregistrata anul trecut de Romania, se reflecta si in averile milionarilor, din primii zece clasati doar unul a inregistrat o scadere. Celui mai bogat roman, Ion tiriac, i-a crescut averea cu 8,3%, in timp ce averea fratiilor Paval a cunoscut un avans de 6,8%.

Primele 10 pozitii din “Top 300”, editia 2016:

1. Ion Tiriac: 1,6-1,65 miliarde de euro (In 2015, averea celui mai bogat roman a fost de 1,5 miliarde de euro).

2. Dragos si Adrian Paval: 920-950 milioane de euro (Anul trecut, fratii Paval au avut o avere de 850-900 milioane de euro).

3. Ioan Niculae: 600-700 milioane de euro (In editia anterioara, omul de afaceri ocupa acelasi loc cu o avere cuprinsa intre 750-800 milioane de euro).

4. Zoltan Teszari: 500-520 milioane de euro (In 2015, patronul RCS&RDS avea o avere de 480-500 milioane de euro).

5. Iulian Dascalu: 450-460 milioane de euro (Anul trecut, proprietarul Iulius Group se afla pe acelasi loc, cu o avere de 430-450 mil. euro).

6. Gruia Stoica si Vasile Didila: 380-400 milioane de euro (in editia precedenta, cei doi antreprenori au fost prezenti separat in clasament, averea cumulata fiind de 365-400 mil. euro).

7. Marius si Emil Cristescu: 350-360 milioane de euro (Cei doi frati aveau in 2015 o avere de 330-350 milioane de euro).

8. Gabriel Popoviciu: 340-360 milioane de euro (In 2015, omul de afaceri se afla tot pe locul 8, cu o avere de 330-350 milioane de euro).

9. George Becali: 280-300 milioane de euro (In editia din 2014, Becali avea o avere de 270-300 milioane de euro si se afla pe locul 10)

10. Radu Dimofte: 280 – 300 milioane de euro (In editia precedenta, omul de afaceri ocupa locul 11, cu o avere de 270-290 milioane euro)

Comentarii