stiri Braila – debraila.ro

AREST PREVENTIV pentru cei cinci braileni care au spart locuinta dupa locuinta | Ce au mai gasit oamenii legii la perchezitii, pe langa bijuterii, parfumuri sau bani

Cei cinci barbati retinuti, in cursul zilei de marti, in urma a nu mai putin de 18 perchezitii care au avut loc in municipiu, au fost arestati preventiv. 19 persoane au fost audiate in dosar.

Astfel, Marian Marchis, Anton Marchis, Viorel Stoian, Gheorghe Iulian Popa si Alin Lazar, cu varste cuprinse intre 29 si 50 de ani, isi vor petrece urmatoarele 30 de zile in spatele gratiilor. Un alt brailean, pe numele sau Stefan Moise, este cercetat penal in lipsa, fiind plecat in strainatate.

Potrivit oamenilor legii, cei sase indivizi ar fi patruns prin efractie, in perioada noiembrie 2018 – martie 2019, in cinci locuinte de pe raza muncipiului, de unde ar fi sustras diverse bunuri, printre care bijuterii din aur, parfumuri, bauturi alcoolice si diferite sume de bani, inclusiv valuta.

Prejudiciul cauzat este estimat la 475.000 de lei.

In timpul perchezitiilor, intr-unul dintre imobile, politistii au gasit si confiscat doua pistoale, urmand a se efectua verificari privind legalitatea detinerii armelor.

Comentarii