stiri Braila – debraila.ro

Aproape de comă alcoolică, un brăilean a lovit refugiul de tramvai | Polițiștii l-au reținut, procurorii l-au pus sub control judiciar

Un bărbat care, sâmbătă seara, a acroșat cu mașina un refugiu de tramvai, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, însă, ulterior, procurorii au decis să-l cerceteze sub control judiciar.

Pe 20 august, în jurul orei 22:10, braileanul de 32 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe B-dul Dorobanților, dinspre strada Apollo, în apropiere de intersecția cu Calea Galați, a pierdut controlul volanului și a lovit refugiul de tramvai. Din fericire, în urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.

Polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, oamenii legii l-au reținut pe baza de ordonanță pentru 24 de ore, însă, la o zi după accident, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Comentarii