stiri Braila – debraila.ro

Afacere cu banii pentru ingrijirea batranilor si a persoanelor cu handicap | Vaduva lui Frizeru si fostul liberal Ritzinger, fata in fata cu procurorii

Vaduva interlopului Costel Frizeru si unul dintre liberalii „grei” ai politicii de la sfarsitul anilor ’90, retras acum intr-o functie publica bine platita, au ajuns in fata procurorilor. Este vorba despre un dosar instrumentat de Parchetul de pe langa Tribunal, care vizeaza modul in care au fost acordate ajutoarele financiare pentru centre de ingrijire a batranilor sau persoanelor cu handicap.

Aura Udrea „patroneaza” asociatia „Aura 2000”, care inglobeaza 8 de centre din Braila, iar Adrian Ritzinger conduce, de aproape 4 ani, Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala.

ONG-ul lui Udrea primea, prin pixul lui Ritzinger, bani de la bugetul de stat, in baza legii 34/1998, care prevede ca „asociatiile si fundatiile care infiinteaza si administreaza unitati de asistenta sociala pot primi subventii care vor fi utilizate, in exclusivitate, pentru serviciile de asistenta sociala acordate persoanelor care au dreptul sa beneficieze de acestea”. In fapt, anchetatorii arata ca fondurile care au ajuns la „Aura 2000” intre 2013 si 2016 ar fi fost obtinute „cu sprijin” din interiorul institutiei si pe baza unor „documente fictive”.

Ca exemplu, „Aura 2000” a primit, pentru trei centre de ingrijire pentru persoane cu handicap, in anul 2016 aproape 450.000 de lei de la AJPIS. Din acest punct de vedere, ONG-ul a surclasat, an de an, celelalte asociatii de profil.

In urma mai multor perchezitii, miercuri, politistii au saltat zece persoane, pe care le-au adus la audieri. Printre acestea si cei doi. Teancuri de documente au fost ridicate de oamenii legii de la centrele de ingrijire, dar si de la sediul Agentiei Judetene pentru Plati si Inspectie Sociala.

Adrian Ritzinger, in varsta de 61 de ani, a fost presedintele Organizatiei Judetene PNL la sfarsitul anilor ’90, dar si vicepresedinte al Consiliului Judetean (1996-2000) si consilier judetean, dupa 2000. Inainte de alegerile prezidentiale din 2014, a trecut in partidul infiintat de Calin Popescu Tariceanu.

Comentarii