stiri Braila – debraila.ro

A lovit o mașină și a fugit, la Șutești | Tânărul era BĂUT și NU ARE PERMIS

Pe 20 noiembrie, în jurul orei 10:00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Ianca au fost sesizați de către o tânără, în vârstă de 22 de ani, din satul Dedulești, cu privire la faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Șuțești, a fost lovită de un alt autovehicul, care a părăsit locul accidentului.

Din fericire, în urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

Polițiștii au stabilit faptul că mașina implicată în evenimentul rutier a fost condusă de un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din orașul Făurei, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Mai mult decât atât, individul a fost găsit de polițiști, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele tânărului din Făurei a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Comentarii