stiri Braila – debraila.ro

A fost prins! | CINE ESTE cel care a tâlhărit și a lovit cu o sticlă un taximetrist, pe Școlilor | Acasă, la percheziție, a fost găsit telefonul furat

Polițiștii au dat de urma individului care, în seara de 11 ianuarie, a lovit cu o sticlă în zona feței un taximetrist, i-a furat telefonul și a fugit. Incidentul violent s-a petrecut în stația de pe strada Școlilor, la intersecția cu strada Hipodrom.

În urma agresiunii, taximetristul, în vârstă de 38 de ani, a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Pe 15 ianuarie, individul care l-a tâlhărit pe taximetrist a fost prins. Oamenii legii au descins la domiciliul acestuia, în satul Spiru-Haret, unde, de altfel, au și descoperit telefonul mobil al taximetristului.

Potrivit unor surse judiciare, Alin Udrea, în vârstă de 26 de ani, a mai avut probleme cu legea.

Tânărul a fost reținut pentru tâlhărie calificată și urmează să fie prezentat procurorului, care va decide dacă îl trimite sau nu în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

Comentarii