stiri Braila – debraila.ro

94 de ani de la nasterea fondatoarei Sahaja Yoga, Shri Mataji Nirmala Devi

Shri Mataji Nirmala Devi – fondatoarea Sahaja Yoga este recunoscută drept una dintre cele mai marcante personalități spirituale ale tuturor timpurilor.

Într-o lume aflată în căutarea de noi soluții pentru problemele umanității, în încercarea de a aprofunda sensul vieții, Shri Mataji Nirmala Devi, apreciată drept „Mesager al păcii” de către Ayatolahul Mehdi Rouhani al comunității musulmane șiite din Europa și drept „Avatar al timpurilor moderne” de către Claes Nobel (nepot al lui Alfred Nobel și președinte al United Earth), propune o cale spre edificarea unei societăți echilibrate și armonioase, in care transformarea și pacea se realizează mai întâi în interiorul fiecărui individ.

„Descoperirea lui Shri Mataji aduce o reală speranță umanității.” Claes Nobel

„Trebuie să recunoaștem deschis că nu există pace nici înăuntrul ființelor umane, nici în afara lor. Cei săraci și cei bogați sunt deopotrivă nefericiți. Peste tot oamenii caută o ieșire, fără să o găsească. Adevărata soluție nu se află în afara ființelor umane, ci în interiorul acestora.
Vindecarea autentică și de durată a maladiilor prezentului se poate obține numai prin transformarea interioară și colectivă a oamenilor. Acest lucru nu mai constituie o imposibilitate. De fapt, el s-a și petrecut. Există mai multe mii de persoane care au atins deja această stare. Realitatea transformării interioare – în proporție de masă – a ființelor umane prin intermediul Realizării Sinelui constituie descoperirea cea mai revoluționară a epocii actuale.

Cunoașterea pură a Divinului, care se manifestă în mod direct prin Realizarea Sinelui, va conduce treptat la nașterea unei noi rase de oameni. Acum această cunoaștere nu mai este rezervată doar câtorva privilegiați, așa cum se întâmpla în trecut, ci este disponibilă tuturor.
Astfel, ultimul salt în evoluția noastră se va realiza în proporție de masă. Întreaga specie umană va putea fi reînnoită și transformată. Legile morale și dreptatea vor fi din nou universal respectate, iar ființele umane vor conviețui în pace, în armonie cu ele însele, cu ceilalți și cu întreaga natură.”

Shri Mataji Nirmala Devi, Era metamodernă

Sahaja Yoga:

Shri Mataji a dezvăluit lumii cunoașterea și practica Sahaja Yoga începând cu 1970.
Meditația Sahaja Yoga este bazată pe experiența Realizării Sinelui, ca urmare a activării în ființa umană a energiei subtile de natură divină numită Kundalini. Prin metoda inițiată de Shri Mataji, experiența activării lui Kundalini a devenit accesibilă maselor largi. Procesul transmiterii acestei experiențe en masse anunță împlinirea profețiilor Scripturilor tuturor religiilor și tradițiilor despre o epocă a renașterii spirituale.

Realizarea Sinelui reprezintă saltul final în evoluția conștiinței umane, care dobândește o nouă dimensiune – conștiința vibratorie -, prin care realitatea și adevărul absolut pot fi percepute la nivelul sistemului nervos central. Ca rezultat al acestei dezvoltări a conștiinței, evoluția spirituală se produce fără efort, individul redobândește virtuțile moralității, iar instalarea echilibrului – fizic, mental și emoțional – conduce către integrarea ființei și a personalității.

Shri Mataji a explicat faptul că trezirea acestei energii este imperios necesară pentru obținerea păcii la nivel global. „Lumea se află într-o stare de criză care va fi rezolvată doar de către oameni iluminați. Trezirea lui Kundalini iluminează, iar Sahaja Yoga trezește energia Kundalini în mod spontan”, explica Shri Mataji.

Recunoaștere internațională:
– nominalizată de două ori la Premiul Nobel pentru Pace;
– 1998 – premiul Unity pentru înțelegere internațională al Fundației Unity, India;
– 1996 – Premiul internațional La Pleiade al ANCIS, Roma, Italia;
– 1995 – Medalia de Aur pentru pace a ECOFORUM, Bulgaria;
– 1995 – oaspete oficial al guvernului chinez; discurs la a 4-a Conferință Mondială a Femeilor de la Beijing;
– 1995 – titlul de Doctor în Științe Cognitive acordat de Universitatea Ecologică din București;
– 1994 – titlul de Membru onorific al prezidiului Academiei Petrovskaya de Științe și Arte din Sankt Petersburg;
– 1993 – discurs inaugural la Conferința internațională „Medicina și Cunoașterea Sinelui”, Sankt Petersburg;
– 1989-1994 – invitată la ONU pentru 4 ani consecutivi să vorbească despre modalitățile de realizare a păcii mondiale;
– 1989 – Medalia Păcii a Națiunilor Unite;
– 1989 – protocol de colaborare între Life Eternal Trust (Sahaja Yoga) și Ministerul Sănătății din URSS în domeniul cercetării medicale;
– 1986 – declarată personalitatea anului în Italia.

Timp de 40 de ani Shri Mataji a călătorit neobosită în întreaga lume, a ținut mii de conferințe publice în cadrul cărora a dat Realizarea Sinelui en masse, a acordat numeroase interviuri pentru televiziuni și posturi de radio, a fost subiectul altor mii de articole de presă.

Viața sa a fost o cruciadă împotriva sectarismului îngust și a rasismului, împotriva violenței și a falșilor maeștri spirituali care își înșeală și manipulează discipolii. A militat pentru pacea mondială, pentru protecția copiilor, a familiei și a valorilor fundamentale.

Milioane de oameni, fără deosebire de rasă, religie, vârstă sau statut social practică astăzi Sahaja Yoga în peste 90 de țări din întreaga lume. Meditația și tehnicile de echilibrare Sahaja Yoga sunt predate și în cadrul unor programe specializate, în diverse instituții, în spitale, în centre de reabilitare pentru tratarea cazurilor de dependență de alcool și droguri.
Tot mai multe cercetări științifice și clinice publicate atestă eficacitatea metodei ca terapie alternativă în tratarea a numeroase afecțiuni.

Sahaja Yoga este predata în mod gratuit. Cum potențialul conștientizării sinelui este înnăscut în fiecare ființă umană, acesta nu poate deveni scopul vreunei afaceri și nu poate argumenta obținerea de beneficii bănești. “Nu putem plăti pentru evoluția noastră spirituală”, a menționat Shri Mataji.

În Brăila, programele publice de Sahaja Yoga au loc gratuit, în fiecare sâmbătă la ora 11.00, la Palatul Lyra din str. Cojocari nr 21, Sala George Cavadia.

Comentarii