stiri Braila – debraila.ro

65 de ani de prospectare in colaborare cu comunitatile locale

Istoria industriei petroliere are o vechime îndelungată în România, de peste 150 de ani. Țara noastră a înregistrat trei premiere mondiale din acest punct de vedere: am fost primul stat din lume cu o producție de țiței înregistrată oficial, am avut prima rafinărie din lume, iar primul oraș din lume iluminat public cu petrol lampant a fost Bucureștiul acum 162 de ani. Toate aceste realizări nu ar fi fost posibile fără derularea unor lucrări de cercetare în prealabil, denumite generic – prospecțiuni.

Prospectiuni S.A. este și denumirea companiei românești care activează de peste 65 de ani în acest domeniu, și de numele căreia se leagă marea majoritate a descoperirilor resurselor de petrol și gaze naturale din țara noastră. Astăzi a devenit un nume cu tradiție la nivel național și internațional, fiind un important furnizor de servicii geologice și geofizice, cu activitate atât în industria românească, dar și cu o bogată experiență în afara granițelor țării.

Dincolo de succesul proiectelor derulate de-a lungul anilor, compania a stabilit relații solide de parteneriat cu toate comunitățile locale din zonele în care aceasta a activat. La finalul proiectelor, impactul asupra economiei locale și regionale a fost unul pozitiv, în beneficiul oamenilor. Pe durata desfășurării proiectelor de prospectare, echipele Prospecțiuni S.A. s-au implicat activ în viața comunităților în care au lucrat, chiar și în situații dificile sau de urgență (deszăpeziri, intervenții de salvare) sau cauze umanitare, activitatea de prospectare aducând numeroase beneficii pe plan local.

În această toamnă, angajații Prospecțiuni S.A. vor fi prezenți în județele Brăila, Buzău și Ialomița, unde desfășoară un proiect de cercetare, exclusiv pentru explorarea hidrocarburilor convenționale (petrol și gaze naturale). Reprezentanții companiei sunt de părere că acest proiect reprezintă o oportunitate pentru comunitățile aflate în perimetrul vizat de lucrările de prospectare.

Pe durata celor aproximativ 5 luni necesare lucrărilor, angajații companiei Prospecțiuni S.A. vor colabora cu comunitățile locale (proprietarii de terenuri, autorități locale, localnici, etc.), vor fi cazați în zona de desfășurare a proiectului, contribuția la bugetele locale și sprijinirea dezvoltării economice locale și regionale fiind implicite.

Pe termen lung, în cazul în care rezultatele proiectului de prospectare vor fi favorabile, activitățile derulate în aceste zone vor sprijini comunitățile prin investiții directe, taxe și impozite către bugetele locale, îmbunătățirea drumurilor de acces, închirierea sau cumpărarea de terenuri, noi locuri de muncă pentru localnici și proiecte sustenabile de responsabilitate socială.

Pentru o informare corectă și promptă, locuitorii pot contacta cu încredere reprezentanții Prospecțiuni la numerele de telefon 0731 320 900 sau 0732 669 382, sau la adresa de email office@prospectiuni.com.

Comentarii